O nouă zi, o nouă încercare... Nu e nimic de ascuns. Nu mă simt foarte în largul meu astăzi. Ieri a fost o zi frumoasă, în ciuda ploii interminabile. Dacă ai lângă tine persoana potrivită, înveți să iubești și o ploaie măruntă și sâcâitoare. Azi, revin la "normal"... Singurul lucru care se chinuie să spargă întunericul acustic din cameră e o melodie tristă care se aude din căștile colegului. Azi, sunt trist...
Tot ceea ce se întâmplă în jurul meu pare a nu mai fi controlat și controlabil. Realizez că nu mai există criterii, limite și nici interpretări rezonabile. Văd chipuri triste, lucru care mă deprimă. Tristețea aduce răutate, pentru că alternativa tristeții este răutatea. Aruncăm cuvinte, tăiem în suflete, râdem de iubirea celui ce ne venerează.
Mi-e scârbă de ideile astea preconcepute. Mi-e scârba de faptul că toți sunt foarte pricepuți în toate și că dețin supremul adevăr. Până când?!
Mă simt invizibil, inutil. Tânjesc după ceva care să îmi aducă un strop de încredere, de bucurie. Tu, mă faci fericit ! Dar ai ales ca astăzi, cel mai potrivit lucru e să nu fii deranjată...
Respecte !
