Nu știam asta.. dar cred că nici nu vroiam să aflu asta.... Am primit acum câteva minute pe facebook o veste care mi-a stricat seara într-un mod în care nicio veste nu putea să o facă.... S-a stins ca o lumânare în bătaia vântului... E vorba de Raluca... Raluca Boșorogan, cea pentru care am postat ultima data pe blogul meu. Îmi e atât de greu să cred că am început o postare care oarecum era optimistă, în sensul că fiecare dintre noi puteam să o ajutam, iar următoarea postare de pe blog trebuie sa fie despre nimic altceva decât faptul că ea ne-a părăsit, lăsându-ne într-o lume plină de ură și de aroganță...
Îmi e extrem de greu să realizez că nu mai e, îmi e extrem de greu să cred că a fost atât de rea toamna asta încât nu s-a mulțumit să omoare doar natura... A trebuit să ia un suflet atât de tânăr...
Mă doare sufletul... mă doare inima... mă doare tot... Vreau să dorm, să uit de toate lucrurile urâte, să uit de tot ce înseamnă durere, suferință, tristețe... Doamne, dacă ar fi atât de simplu...
O să trec peste tot cu capul sus, la fel ca întotdeauna... Nu prea am încotro, nu?! Ascult o melodie tristă în fundal... dar cred ca m-am obișnuit cu melodiile triste. Se pare că m-am obișnuit cu tot ce înseamnă tristețe... Ce dracu?!
Asta a fost tot... Speram să nu fiu nevoit să postez asta, să nu ajung într-un moment în care să nu îmi mai găsesc cuvintele....
Respecte !