Timpul trece...

Citeam noul blog al lui Oneasă, o să dau și link imediat ca să îi fac puțină reclamă : http://filedenisip.wordpress.com/ , și mă uitam la titlul blogului... File de nisip.. ...Timpul trece.

Cel puțin ultima parte mi s-a părut chiar interesantă și mă gândeam să fac și eu o micuță postare...Nu de alta dar văd că iar nu mai scriu nimic și iar se întreabă lumea ce am pățit.

Timpul trece... Într-adevăr timpul trece și noi ne schimbăm, nu e nimic nou, știam asta, dar e una să știi asta și alta să realizezi. Ma uit în viața mea și în cea din jurul meu și văd că toți avem micul nostru univers, fiecare are viața lui și a fiecăruia e din ce în ce mai aglomerată, mai complicată, mai frumoasă/nasoală, fiecare își făurește viața, nu? Eh, nu e chiar așa, pentru ca o viață să fie într-un anumit fel trebuie să contribuie mai mulți factori pe care nu prea am chef să-i enumăr acum.

Ideea e că mai nimic nu e simplu pe lumea asta, știu că poate fi simplificat, dar niciodată nu va ajunge atât de simplificat încât să o numim viață simplă. Fiecare are acum un job, o școală, un grup de prieteni, un hobby, o ceva... Nu pot să cred cum trece timpul....parcă ieri mă chinuiam să învăț tabla înmulțirii... 

A trecut și vacanța asta cu o viteza mult prea mare...Stau și mă gândesc că mai am un an, probabil cel mai greu dar probabil și cel mai frumos. Un an și e gata! Nu pot să cred... Atunci când ești copil parcă timpul pentru tine trece așa de greu și frumos... atunci când ești copil înveți ce e joaca, atunci când ești copil înveți ce e bucuria și de ce nu... atunci când ești copil înveți cum e să iubești și cum e să pierzi... Dar vezi tu, copilăria ta durează doar vreo 18 ani în care poate tu nu ai apucat să faci tot ce ți-ai dorit și fără să îți dai seama, trece! trece iar tu devii un om matur cu griji, probleme și tot felul de planuri de viitor, iar cu trecerea asta uiți cum e să fii copil.. Trece timpul și de multe ori el îți lasă ție răni care nu trec indiferent de cât timp ar trece... Trece timpul și ți-e dor de acel trecut, trecutul acela în care erai doar un mic copil îndrăgostit, fără nici o grijă și cu multe vise... 

Timpul trece!

                                                                       Respecte!

Memento...

Ce e iubirea? Iubirea e acel sentiment care ne încearcă pe toți cel putin o dată în viață. Este momentul în care renunți la a mai spune Eu și Ea și vei spune Noi! Iubirea este ceea ce ne face pe noi să ne simțim oameni.

A fost o vreme când credeam în destin. Credeam în acel "maktub", așa a fost scris, și totul se întâmpla pentru că desfășurarea era cea orânduită dinainte, oricum. Nu avem nici un cuvânt de spus oare? Acum gândesc opus. Noi suntem făuritorii viitorului nostru prin reacțiile pe care le avem la fiecare moment ce ni se ivește. Nu suntem meniți să fim lângă cineva, pentru că deși suntem una cu Universul și cu toți oamenii din el, Calea o alegi, o modifici și o schimbi în fiecare zi. Poate că "maktub" există, însă nu în înțelegerea pe care o acordă omul ocupat din ziua de azi..."Așa a fost să fie" e de obicei o scuză mai mare decât greșeala care se ascunde în spatele ei...

Visez... Dacă nu ai vise, n-ai nimic. Ele duc mai departe proiecții în viitor și ne definesc acțiunile. Îndrăznesc. Nu e nimic complicat în asta... Și nici special... Sau este. Relativitatea a câștigat mereu lupta realității....

Iubesc în același timp. Simt asta și mă face să mă simt bine... Parcă orice simțisem înainte era obsesie sau litere de umplut spațiul unui articol despre vreme... Adică nimic. Iar acum, dacă privesc spre ce eram înainte, e doar un nor. Nu mai știu nimic. M-am îndrăgostit pentru că râdeam cu ea în hohote și cu lacrimi, pentru că aveam defecte și mi le iubea, pentru că era atât de diferită de persoana pe care mi-o imaginam lângă mine, iar acum, nu îmi pot imagina pe altcineva... M-am îndrăgostit de cineva real, nu de iubire, cum se face de obicei... M-am îndrăgostit de calitățile ei pentru că abia atunci le-am văzut prima oară în comportamentul uman. Respectul, modestia, bunăvoința, romantismul exprimat în fapte, nu în cuvinte, gentilețea, copilăria ascunsă sub ochi triști. Puterea de a râde cu cineva chiar și în cea mai proastă zi... De ce? Pentru că nu am văzut în ochii nimănui ce vad în ochii ei de fiecare dată când mă vede zâmbind. Pentru că știe ce înseamnă un zâmbet în ocna mea de sare în care am trăit până acum... Și-l iubește!... Pentru că vede în viitor...Pentru că mă lasă să plâng, să urlu, să mă zbat, sau să tac inert până mă calmez. Sau să râd în hohote fără motiv. Pentru că mă lasă să fiu eu, oricât de ciudat mă comport. Și mă ia în brațe orice fel de atitudine aș avea. Pentru că atunci când o iau de mână nu e nevoie să o privesc ca să știu că are un zâmbet în colțul gurii...Pentru că e umană, și știe cum e să fii în rahat.Pentru că nu îmi e rușine să fiu în rahat, lângă ea. Pentru că pot să fiu imperfect. Pentru că ascultă, și râde, și vede, și simte, chiar dacă nu îi zic pe șleau. Pentru că mă citește de multe ori. 

Nu știu mereu să descriu iubirea și liniștea, așa de bine ca vuietul, furtuna și neliniștea. Însă mă înclin în fața destinului meu (cel pe care mi-l fac singur), ori unei energii universale, ori unui Dumnezeu, ori ție, ori mie, ori întâmplării, ori... oricui, căci știu azi, așa cum am știut mereu, însă mai mult ca niciodată, că tu ești acel om la care vreau să mă întorc acasă, în fiecare seară...

                                                                             Respecte!

Am revenit la...realitate

Da!... O zi frumoasă, o zi chiar interesantă! Am văzut și eu ce înseamnă să ai... bani! Se zice că banii nu aduc fericirea... Mda... Nu o aduc, o întrețin!

Uneori visez sentimente. Nu e vorba de personaje bine definite care să mă facă vesel sau trist, ci de stări și emoții pur și simplu. Sufăr în somn fără să mă chinuie vreo persoană anume, mă bucur și râd fără să știu de ce, sau mi-e o teamă cumplită chiar dacă nu e nimeni în vis care să mă sperie. Totul se întâmplă cu o intensitate atât de mare încât dimineața, când mă trezesc, stările alea le port încă în mine... și mă definesc cel puțin în prima parte a zilei. 

Trece și vara asta, și nu am realizat mare lucru. Mi-am propus să fac așa de multe, nu prea am făcut nimic. Zilnic aștept să vină ziua următoare, sperând ca ceva interesant să se întâmple. Am cunoscut oameni grozavi, am ajuns să țin enorm la oameni absolut magnifici.  Le mulțumesc din suflet. Și vin unele zile, spre exemplu astăzi, în care 

într-adevăr am observat că banii întrețin fericirea. Și o întrețin îngrozitor de frumos... Cred că pentru o clipă am fost invidios. Vroiam și eu! Până mi-am dat seama că poate o casă imensă cu piscină și tot ce vrei nici nu se compară cu un amărât de apartament de 2 camere, dar în care există armonie... În care prin simpla prezență în casă, se pune suflet!

M-am întors la simpla mea viață... Simplă, dar unică...Și frumoasă!

Aplauze căci m-am întors!... Aplauze căci mi-e scârbă...Cum de eram așa orb!? Astăzi mi-am pus ochelari!

                                                                               Respecte!

Cutie...

Vorbeam astăzi cu un prieten a cărui ziuă de naştere a fost cu câteva săptămâni în urmă, şi nu prea am apucat să vorbim despre asta. Şi printre minunatele mele întrebări despre cum o mai duce , i-am pus o întrebare cât se poate de normală, zic eu... Ce cadouri ai mai primit şi tu de ziua ta?...La care, prin lunga listă de cadouri, mi-a sărit în ochi cuvântul "cutie".. Cum mă..cutie? Pai ce cadou îi ăsta... Adică ai primit de ziua ta o cutie?..."Da"... Păi ce dracu să faci cu ea?.." Păi... nu ştiu"...

Ok. Apăi dacă prietenii mei mi-ar cumpăra aşa ceva, i-aş mardi cu căramida peste xilofon. Acuma, ce înţelege majoritatea prin "cadouri"..-cretinătate neinspirată pe care dau bani puţini ca să pot să mă duc la ziua lui X şi să beau pe banii lui. Cuvântul cheie aici este "neinspirată" pentru că atunci când vine vorba de daruri, contează valoarea lor pentru persoana căreia i le dai, nu valoarea pentru ăla de la care le cumperi, logic. Că mie degeaba îmi dai o rochie de la Coco Channel-deja are mama mop pentru parchet...

Bun... Cutie...Păi ce dracu să fac cu o cutie? Locuiesc într-una. Îi zice apartament cu 2 camere. Dă-mi o cutie de ziua mea să te bag în ea şi să te expediez FedEx în ... Irak... Da fratele meu, ia-mi o cutie... precis am unde să o pun... Cumpără-mi un cadou cretin cât mai mare, am un apartament enooorm, care abia aşteaptă să fie decorat cu căcaturi. Exact ca un proaspăt vas WC!

Acu ceva vreme mă sună o prietenă (ca o paranteză, în paranteză, nu ştiu de ce dracu majoritatea femeilor au impresia că eu am răspunsul la toate întrebările lor cretine) şi mă întreabă ceva de genu-" Hey, am o prietenă, m-am gândit să îi iau un cufăr de ziua ei - cum ţi se pare?" Ok, trebuie să admit că orice cufăr e un pic mai cool decât o cutie. Dar..wtf, tot o cutie rămâne! Întreb şi eu - " De ce penisul meu ai dori să îi cumperi aşa ceva?", la care ea îmi răspunde fericită şi mulţumită de sine: "Ca să aibă în ce să-şi pună creioanele!". Ok, ştiu că unele femei sunt stupide şi că habar n-au de ce au un buzunar mai mic la blugi (e vorba de ăla pe care bărbaţii îl folosesc ca să îşi ţină bricheta) şi că sunt un dezastru al depozitării (să nu discutăm acum despre asta), însă nici măcar această specie nu subestimează valoarea unui SERTAR!

Ăla e locul în care oamenii normali îşi ţin creioanele. Iar dacă pleacă undeva şi le iau cu ei, ghici ce? Nu le trebuie un nenorocit de cufăr pentru asta!

Trăiesc într-o ţară de idioţi neinspiraţi. Oricum, dincolo de non-inspiraţia mioritică, chiar magazinele influenţează prostia cumpărătorului. Am văzut nişte seturi idioate de genul : pix, carneţel, brichetă, stylish, pluuus...briceag! Ok, deci tipul care primeşte acest rahat este un fumător, cu ceva stil, care lucrează într-un mediu agitat. Fumător de la brichetă, cu ceva stil, ca nu îi faci unui ţăran pocnit cadou un pix de 3 milioane şi care lucrează într-un mediu agitat, pentru că e genul care trebuie să ia notiţe, deoarece se întâmplă multe în jurul lui şi nu le poate ţine minte. Iar acestui om îi dai şi un...briceag! Poftim, da , comision 17%, banca zice că suntem insolvabili, da, şefu, notez, îmi aprind o ţigară că nu mai pot de nervi.... ah..în loc să scot bricheta am apucat briceagu...stai aşa că te sun în 5 minute... Păi ce dracu!!! Mai bine îi puneai o rolă de hârtie... Sau mai ştiu eu... o bâtă cu ţepi, de ce nu? Poate i-a plăcut istoria...

Din tot ce am primit până acum, cel mai tare m-a bucurat o poză de la un prieten bun (cine ştie cunoaşte)... Adică sincer, a fost un cadou simplu, dar original. Întradevăr mai fac şi eu împreună cu prietenii mei cadouri de genul o uşă de dacie ruginită sau un panou cu CIRCUL GLOBUS furat de la colţu străzii şi pus pe un lemn de aproximativ 3 metri... Dar astea se numesc glume... Sunt sigur că nu are cel căruia i-am dat uşa ce dracu să facă cu ea, sau cel cu circul...eventual a ştiut când vine circul în oraş... Dar cam atât! Dar astea sunt nişte glume... Nu îi cumperi cuiva o cutie pentru că are nevoie de ea... Wtf!

Tu ce ai face c-o cutie?

                                                                      Respecte!

Puterea recunoștinței

"Cel mai mare lucru pe care îl puteți face acum pentru a începe a vă schimba viețile este să începeți să fiți recunoscători pentru ceea ce aveți deja. Și cu cât veți fi mai mult recunoscători, cu atât mai mult veți avea". Oprah.

Sincer, nu mai am cum să comentez clipul de sus. Absolut... genial!

                                                              Respecte!

Realitatea subiectivă...realitatea obiectivă

Realitate subiectivă? Realitate obiectivă? Foarte mulți dintre noi trăiesc cu senzația că tot ceea ce facem, ceea ce gândim sau ceea ce decidem este rezultatul unei procesări care se petrece la nivel conștient, rațional și logic. Inconștientul a fost dintotdeauna fascinant pentru oameni, generând idei și teorii diferite de-a lungul timpului. Fascinația e cu atât mai mare cu cât aspectul palpabil, măsurabil, cuantificabil era mai greu de definit în mod științific. Rolul important al psihologiei vine să își spună cuvântul, introducând rigurozitate prin definirea acestuia, prin descoperirile legate de mecanismele sale de funcționare cât și prin descoperirea unor căi prin care acesta să fie pus în slujba celui care îl deține: Omul.

Îmi vine în minte o singură chestie. Și aceea e că pentru un om există două dimensiuni ale lumii: realitatea obiectivă și percepția lui asupra acelei realități. M-aș fi grăbit să susțin preeminența adevărului concret, obiectiv, absolut asupra unei reflexii subiective și înșelătoare. Și totuși încep să mă îndoiesc de acest lucru. Cred din ce în ce mai mult că ceea ce contează cu adevărat nu este lumea însăși, ci percepția noastră asupra ei. Omul este subiectiv și va trece concretul prin filtrul emoțional al sufletului său, transfigurându-l și percepându-l astfel alterat de propria-i ființă; și în funcție de acest concret transfigurat își va ghida faptele, gândurile, emoțiile, iar nu în funcție de realitatea obiectivă. Așadar, întrucât suntem oameni, toți ne creăm reprezentarea noastră asupra lumii, universul nostru în care ne trăim viața.... Și atunci cine percepe cu adevărat realitatea obiectivă, pentru cine contează adevărul absolut?

Și până la urmă de ce ar conta un adevăr concret și rece în fața unei lumi create după chipul și asemănarea omului, după curbele sufletului său? Mi se pare mai puțin important să am 100 de lei care să mi se pară insuficienți, decât să am 10 lei care să mă îndestuleze.

Când Daniel se afla într-o excursie în străinătate, mama lui a murit. Apropiații au hotărât să nu îi spună, pentru a nu îi strica vacanța. Realitatea subiectivă a lui Daniel era una minunată, în care el se simțea foarte bine, în timp ce realitatea obiectivă în care trăia fără să știe, l-ar fi devastat, dacă i-ar fi atins sufletul. Dacă Daniel ar fi putut împinge la infinit realitatea subiectivă, viața lui ar fi continuat să fie așa cum el își dorise... Dar uneori realitatea obiectivă insistă să ni se înfățișeze în hidoșenia ei. Un prieten de-al lui Daniel l-a sunat în timpul vacanței pentru a-i transmite condoleanțe...

Și totuși, oamenii se încăpățânează să caute adevărul cu orice preț....

                                                   Respecte!

Încredere

Asta e pentru că am prea multă încredere. Pentru că nu îmi dau seama de anumite chestii de care probabil ar trebui să îmi dau seama. Îmi pun încrederea în anumite persoane care pe urmă mă fac să mă gândesc... Oare sunt nebun sau nu? Câți dintre noi mai acordăm încredere cuiva din prima secundă? Nu prea mulți, nu? Există însă! Uită-te la mine!

Și până la urmă, cu ce se mănâncă încrederea asta? Când e bine să ai încredere în cineva? Când e bine să nu? Și daca nu ai încredere din prima secundă, de când începi să ai...?

[...]

Hai să-mi bag și eu ceva în ele întrebări... Punem întrebări doar pentru că nu avem încredere în conștiința noastră și în ceea ce știm, dacă știm ceva. Faci ce faci, te învârți, te uiți, te duci, te întorci și tot pronunți cuvântul "încredere". Unii au încredere oarbă și când se ard, suflă și în iaurt. Alții au încredere și când se ard, după, continuă să aibă încredere oarbă. Alții sunt sceptici din start. Câți oameni, atâtea feluri.

Un singur lucru e cert: Băga-ți-ai ceva în ea încredere!

                                                                      Respecte!

Subiecte la BAC 2012

Am găsit o chestie foarte tare şi trebuie să o postez şi eu.

Subiecte bac 2012


Subiectul I (Limba şi Literatura Română)

Se dă textul: “Ana are mere”.
Pe foaia de examen sau pe o altă hârtie pe care o aveţi la îndemână, şerveţel, ambalaj de ciocolată, etc. scrieţi răspunsul la următoarele întrebări:
1. Ce are Ana?
2. Cine are mere?
3. Extrageţi cel puţin un fruct din text.
4. Desenaţi un măr.
5. Scrieţi un alt nume de fată în afară de Ana. Dacă nu vă amintiţi e bun şi un nume de băiat.
6. Alcătuiţi o scurtă compunere în care să povestiţi ce vă trece prin cap.
7. Analizaţi textul în 3-4 pagini, sau la alegere scrieţi un banc.

Subiectul II (Matematică)

1. Aflaţi valoarea lui x din ecuaţia: x = 2.
2. Suma a două numere este 4. Numerele sunt egale. Aflaţi măcar unul din cele două numere.
3. Calistrat avea 10 ani când mama lui l-a ars cu un fier încins pentru că a luat un 9 la matematică. Câţi ani are Calistrat la 2 ani după tristul eveniment?
4. Desenaţi un pătrat.
5. Imaginaţi-vă un trunchi de piramidă triunghiulară regulată.
6. Puneţi în ordine crescătoare numerele: 1,2,3,4,5,6,7,8,9.
7. Gândiţi-vă la două numere la alegere şi scrieţi-l pe cel mai mare.
                                                                   

Subiectul III (Istorie)

1. Asociaţi următorii şefi de stat cu anii în care au murit: Burebista, Nicolae Ceauşescu – 44 î.Hr, 1989 d.Hr.
2. Scrieţi un scurt text istoric folosind următoarele cuvinte: bătălie, democraţie, Ştefan cel Mare, porumb fiert, Decebal, 1600.
3. Faceţi un portret al lui Deceneu aşa cum vi-l imaginaţi.
4. Ordonaţi cronologic următoarele evenimente istorice: apariţia omului, Unirea de la 1600, majoratul lui Burebista, Unirea de la 1918.
5. Ce ţară s-a format în urma Marii Uniri de la 1918?
6. Deduceţi o calitate a domnitorului Radu cel Frumos analizând cu atenţie numele acestuia.
7. Analizaţi comparativ în 2-3, maxim 4 cuvinte domnia de 2 luni a lui Ciubăr Vodă şi cea de 47 de ani a lui Ştefan cel Mare în Moldova. Încercaţi să analizaţi din cel puţin 3 perspective şi să construiţi un text care să respecte rigorile unei scrieri istorice cu caracter academic. Depăşirea limitei de 4 cuvinte duce la excluderea din examen!

Subiectul IV (Geografie)

1. Comparaţi din punct de vedere al altitudinii Vârful Moldoveanu şi Marea Neagră.
2. Enumeraţi doi vecini ai României. Dacă nu vă amintiţi, enumeraţi doi vecini de-ai dumneavoastră de acasă.
3. În 7-8 pagini, analizaţi fauna, flora şi relieful complex al statului Vatican.
4. În ce punct cardinal al României este situată Câmpia de Vest? Dacă nu ştiţi ce este acela un punct cardinal puteţi să răspundeţi “Vest” şi să treceţi la subiectul următor.
5. Pasuri şi trecători: Cine a spus “Un pas mic pentru om, un pas mare pentru omenire”?
6. Alegeţi variant corectă: Vârful Negoiu are altitudinea: a. 2535 metri b. 11 metri c. un miliard de metri d. altitudinea variază de la o zi la alta.
7. Conform unor măsurători, Vârful Omu ar avea altitudinea de 2505m, conform altor măsurători ar avea 2507m. Care credeţi că este varianta corectă. Argumentaţi.

                                                                           Respecte!

Diplomație, minciună

Am ajuns la un subiect care îmi place... Diplomație? Diplomația este mai mult decât o ramură a științei politice, Este un "dar" cu care te naști și pe care trebuie să-l cultivi, să-l dezvolți permanent. Există unii oameni care, oricâte școli ar avea, nu reușesc să fie buni diplomați. Pur și simplu nu le stă în caracter sau nu au inteligența nativă necesară.

Dacă stai să analizezi dicționarul, diplomația are la bază principiul "scopul scuză mijloacele". Cu alte cuvinte, îți "adaptezi" puțin adevărul, iar pe lângă găsirea celor mai bune argumente, mai și minți, mai omiți anumite detalii care te dezavantajează.

Hai să considerăm  că o astfel de abordare e scuzabilă în politică, în afaceri, în negociere. Dar cât de corectă, cât de "pardonabilă" este utilizarea unor astfel de tehnici în cazul unor relații personale? Este etic, moral și scuzabil să utilizezi anumite "tehnici diplomatice" (ca să mă exprim frumos) în relațiile cu familia, prietenii, apropiații? 

Mai precis, ai 2 variante: 

          1) spui adevărul verde în față, fără menajamente, fără a lua în considerare eventualele consecințe negative

             2) "o dai la întors", minți direct sau minți prin omisiune

Eu unul sunt atât de sătul de scuze penibile, inventate doar cu scopul de a ieși dintr-o anumită situație cu fața curată. Nu mai suport minciunile, falsa amabilitate și ipocrizia. Nici când vine din partea altora, dar nici când eu aplic astfel de "conduite sociale".

Știți cum e? De multe ori în viață avem nevoie de ajutorul semenilor noștri. Le cerem diverse chestii, le cerem să ne ajute cu ceva sau să intervină în folosul nostru pe lângă cineva. Uneori, ajutorul ne este acordat, alteori suntem însă refuzați. Ce mă deranjează pe mine, în cel de-al doilea caz, sunt scuzele penibile, "micile minciuni nevinovate" prin care este justificat refuzul. "Nu am putut pentru că...","Nu am...","Vreau din toată inima să te ajut dar... știi?...a intervenit ceva...".

Și eu am apelat destul de des la diferite scuze inventate pentru a-mi justifica refuzul sau pentru a explica faptul că nu am putut rezolva pentru cineva o anumită problemă. Adevărul a fost însă , de multe ori, că nu am vrut, nu am fost interesat sau, pur și simplu, n-am avut chef.  Dar am considerat că e mai bine să mint, să inventez o scuză care să-mi justifice refuzul sau inactivitatea, cu scopul de a nu-l supăra pe interlocutor, de a păstra aparența ca eu de fapt am avut intenția de a-l ajuta, dar nu am putut datorită unor cauze obiective, independente de voința mea.

Dar am obosit. M-am săturat să îmi storc creierii în căutarea unor scuze cât mai plauzibile. Nu mai vreau să salvez aparențe. Ce e greșit în faptul de a spune "nu vreau să-ți dau...nu vreau să te ajut", "nu îmi pierd timpul cu...". Mă transformă atitudinea asta într-o persoana rea? Eu cred că dimpotrivă... Părerea mea e că un prieten bun este acela care-ți spune adevărul verde în față. Indiferent de consecințe. Cel care nu îți promite ceea ce nu poate face. Părerea mea... mai bine spui adevărul decât să promiți ceva, știind clar de la început că nu te vei ține de cuvânt. Punct!

Și total offtopic: Vine Radu, Marți 9 august 2011!  Nu întrebați cine e Radu și nici unde vine! 

                                                                           Respecte!

Să fie primit!

Poate sună macabru, dar... Mori!

Da prietene, sunt sigur că ești conștient de momentul când, vrând nevrând, vei face și pasul ăsta... Dar te-ai gândit vreodată cum va fi? Înainte cu 2 minute, 2 ore sau chiar în ziua sau noaptea aia?

De multe ori am încercat și eu să înțeleg sentimentul ăsta și am adormit gândindu-mă la clipa când nu voi mai fi. De multe ori am și visat, dar totul se termină când ăștia, printre lacrimi, urlete și jale, aruncau pământ deasupra mea... Da, probabil veți spune că sunt sadic, sau cum vreți voi să îmi spuneți, dar știu că și voi v-ați întrebat măcar odată de acest moment.

Știți cum e? Eu nu mi-am putut niciodată imagina că voi vedea preacunoscuta "lumină albă", apoi îmi vor cânta îngerașii la harpă, în timp ce mișun pe lângă "Barosan", cu toate că în diversele mărturisiri ale "pseudo-îngerașilor" care au fost în moarte clinică despre asta e vorba: o lumină albă, un câmp cu multă verdeață și flori și... pac! Li se taie firul și revin printre muritori...

Să fie ăsta oare unul dintre misterele vieții pe care nu-l voi dezlega niciodată?

Îmi aduc aminte când eram mic că o întrebam pe bunica:

-De ce spunem la masă, masă? De ce nu îi spunem scaun?

-Dacă pe noi ne-au făcut cei doi, Adam și Eva, toți suntem frați, nu?

-Dar pe Adam și Eva cine i-a făcut?

Și singura întrebare cu care să zicem ca o închideam era mereu aceeași:

-Pe Dumnezeu cine l-a făcut?

Spun că o închideam, pentru că îmi dădea un răspuns nesatisfăcător:

-Ești prea mic să înțelegi tu lucrurile astea... 

Să zicem că acum sunt mare, dar întrebarea e aceeași... Diferența e că, nici măcar răspunsul nesatisfăcător al bunicii nu mi se mai dă, poate pentru că am renunțat eu la ideea de a-l mai căuta...

Cred că ajung unde nu vroiam să ajung și poate pentru unii e un subiect puțin mai delicat...  Așa că, închei sec, sunt prea multe de spus!

                                                                              Respecte!

M-am săturat...

Toți ne săturăm la un moment dat... Probabil că avem niște limite... Nu probabil, sigur!... Și încercăm să nu ajungem la limitele alea pentru că atunci iasă urat...

M-am săturat să văd zilnic oameni încrâncenați, oameni supărați, oameni a căror singur vis este evadarea, dar nici ei nu știu concret destinația...

M-am săturat să vad oameni care se ceartă și se luptă fără să aibă măcar cea mai mică idee de ce... M-am săturat de incompetență... M-am săturat de reproșuri, de cuvinte urâte spuse la cald...

M-am săturat să vad marionete manipulate după bunul plac al unor indivizi care au impresia că pot muta munți din loc... săracii de ei...

M-am săturat să văd oameni fără idealuri, oameni fără dorințe, fără perspective. Lipsa perspectivelor nu e vina statului sau a nenorocitei de societăți în care trăim... ci a individului care nici măcar nu se gândește că ar fi cazul să treacă dracului de la stadiul de moluscă la unul superior...

M-am săturat să văd oameni triști pentru că nu știu să ia decizii și nu își asumă deciziile pe care le-au luat...

De cele mai multe ori trebuie să acceptăm adevarul... Sau de cele mai multe ori trebuie să acceptăm o persoană așa cum e...Bine, de cele mai multe ori avem impresia că am acceptat adevarul și ne batem cu pumnii în piept că l-am acceptat...Defapt tot în lumea noastră trăim....

M-am săturat de pupincuriști tâmpiți, care vin zi de zi și ne dau nouă lecții despre una alta, nu de alta dar sunt atât de tâmpiți și de retardați încât nici eu nu mai știu ce să mai zică pe la televizor, inventează tot felul de nimicuri care nu au desigur nicio legătură cu viața de zi cu zi... 

M-am săturat să pornesc televizorul și să văd aceleași titluri imbecile cu Irinel, Monica, Bianca, Bote și alții care pot fi puși pe această listă... De ce dracu trebuie să fiu eu bombardat cu astfel de idioțenii... Oare în ce direcție ne îndreptăm?!

M-am săturat de ideile astea preconcepute... M-am săturat ca toți oamenii să fie foarte pricepuți în toate și să considere că doar ei știu adevărul și altceva nu mai contează... M-am saturat de simpla părere că, dacă ești copilul meu, eu știu ce e mai bine pentru tine și încerc să te protejez... Dar oare nu crezi că ar fi cazul să mă mai lași și pe mine să mă protejez așa puțin și singur? De unde știi tu ce cred eu? De unde știi tu ce vreau eu? M-am săturat de mentalitatea asta de cretin, de român!

M-am săturat de tine România! DU-TE DRACULUI !!!

                                                                                  Respecte!