vineri, 20 iulie 2012

Eu ?!

De foarte multe ori mi-am pus singur întrebarea “Cine sunt eu? ”… Pare atât de simplu, dar este atât de complicat… Probabil că eu sunt cel care învață ce este autocontrolul… Cel care ascultă, sfătuieşte, ajută, urăşte să vadă oameni trişti, chiar dacă de multe ori m-am încadrat și eu în categoria asta, urându-ma astfel pe mine însumi…
Niciodată nu mi-a plăcut să mă descriu, poate pentru simplul fapt ca pur şi simplu nu ştiu ce să zic, desi ar fi destul de multe lucruri de spus despre mine… Din câte mă consider eu, sunt o persoană normală, cu preocupări normale şi care nu posedă absolut nimic ieşit din comun. Pot spune că uneori mă cufund într-o lume a mea, dar dimineața vine de obicei prea devreme și o data cu ea dispar și scânteile magice de care vorbeam…
Alteori, visez cu ochii deschiși… la o lume mai bună cred… O lume unde există corectitudine şi nimeni nu este lăsat să moară de foame. (E doar un vis)
Nu pot spune că sunt foarte optimist, dar mă consider unul dintre cei mai norocoși oameni din lume. Îmi plac chestiile drăguţe, îmi plac obiectele mici cu mare încărcătură emoţională.
Best of me? Selfcontrol… Worst? I have feelings !
Am o aroganță mult prea mare pentru a nu mai profita alții de bunătatea mea… Nu prea ştiu să zic “Nu!” dar învăţ încet, încet.
Preocupări? Implicat în tot și-n toate… Cânt, dansez (pe la chefuri, nu singur de nebun acasă), plâng la filme, ma joc cu mouse-ul… Nu cred că am un scop bine definit în viață… Trăiesc aşa cum ar trebui s-o facă toţi. Mă bucur de ce am și mă mulţumesc cu ce primesc (de cele mai multe ori).
Ce nu ar trebui să îmi ceri? Timp…
Critic îngrozitor de mult minciuna și ipocrizia, le urăsc, dar le practic uneori… Sunt totuși foarte sincer și dacă mă deranjează ceva o spun. Ador oamenii inteligenţi, care au ceva de spus (din ce în ce mai rari oricum)
Persoana publică favorită? Niciuna !
„Cine sunt eu”? Probabil că sunt : cel care este salutat pe stradă de toți aurolacii lipsiți de ocupație, cel care se gândește să se tundă de cel puțin 2 ori pe lună, cel căruia nu îi pasa de ziua bărbatului (deși e un motiv bun pentru un chef), a femeii sau a copilului, cel care urăște singurătatea și păianjenii, cel care de foarte multe ori s-a îndepărtat de prietenii săi, cel care nu înțelege muzica de club, cel care nu mai are răbdare să ajungă la facultate, cel care încă iubește sincer, cel care nu se poate abține să le spună proștilor că sunt proști, cel care nu face nimic dacă nu are rost, cel care ține puțin prea mult cont de dorințele altora și e mereu nemulțumit că n-a fost egoist…cel care vrea să aibă întotdeauna dreptate, cel care stă noaptea pe geam cel puțin 20 de minute înainte să doarmă, cel care mereu se compară cu alții, cel care consideră că muzica e mult mai mult decât un simplu sunet…cel care invidiază proștii fericiți, cel care urăște cerșetorii, cel care se atașează mult prea repede de persoane, cel care vrea să schimbe lumea, cel care nu a fost făcut să tocească, cel care încearcă mereu să își găsească defectele, cel care își dorește ca oamenii să-și schimbe mentalitatea cu privire la tot ce fac…
Ăsta sunt eu ! Deocamdată….

Respecte ! 

luni, 9 iulie 2012

Totul e exact la fel...

Se spune că „Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd”. Da, m-am schimbat mult față de acum nu știu câți ani… Se pare că asta face durerea din oameni. Am vrut să văd și să iubesc tot în oameni… Cea mai mare greșeală a mea. Cred că cel mai bine e ca niciodată să nu crezi că liniștea înseamnă ignoranță, calmul acceptare iar bunătatea să o iei ca pe o slăbiciune… Până la urmă, totul e la fel… Totul se repetă ca într-un ciclu care nu va înceta niciodată. Şi când începi din nou îţi spui că acum va fi total diferit, simţi asta din toată inima, deja îţi trec prin cap schimbările care se vor produce, vezi cum vei deveni, vezi cât de perfect va fi totul chiar şi peste câțiva ani…. Şi totul începe aşa cum începe mereu, îţi promiţi, primeşti promisiuni, zbori pe vreo câteva luni, îţi faci speranţe, te simţi deasupra lumii de extaz şi fericire. Apoi lucrurile încep să meargă în jos şi toată perfecţiunea care era mai mult rodul fanteziei tale începe să se dărâme la pământ. Încet câte încet, câte un fir mic de praf se prelinge pe pereţii muzeului pe care l-aţi construit cu atâta drag… Pentru ca să treceţi apoi la următoarea fază, unde deja regretaţi ceea ce a trecut şi nici măcar amintirile odată plăcute nu vă mai fac să zâmbiți acum. Şi după asta, sunteţi străini. Sunteţi străini cu el, cu ea, nu contează, ceea despre ce vorbesc eu acum este că sunteţi străini cu voi înşivă, pentru că deja nu vă mai recunoaşteţi. Și stai și te întrebi nesigur… “Unde eşti tu, tu ăla din trecut? Care visa, care avea speranţă, care era pozitiv?” Răspunsul e simplu… E praf acum frate !... Praf…
Și de fapt… cui ii pasă ?!

Respecte !