Dacă ști să privești orice clipă este o minune !

"Viața este asemenea unei melodii frumoase,doar versurile sunt o încurcătură" (Hans Christian Andersen) .

Fiecare dintre noi avem un jurnal al vieții noastre, în care scriem zilnic. Un jurnal în care e trecut fiecare gest, fiecare întâmplare, fiecare stare prin care trecem, fiecare moment în care am fost fericiți și fiecare moment în care am plâns. Viața mea are foarte multe capitole…Simt că aș vrea uneori să mă trezesc într-o dimineață și să nu îmi mai aduc aminte nimic din ce am făcut înainte. Să încep totul de la zero, din toate punctele de vedere. Să încep cu forțe noi, să uit toate problemele pe care le-am avut, toate greșelile pe care le-am făcut… Dar probabil că aș uita și lucrurile frumoase ce mi s-au întâmplat, iar pe ele nu vreau să le uit… Dar acest lucru nu e posibil. Nu am spus niciodată că nu aș fi mulțumit cu viața mea, însă sunt sigur că aș putea să o fac mult mai bună. Unul dintre defectele mele cele mai mari este faptul că am încredere oarbă în oameni, iar al doilea este că am momente în care sunt prea curajos, dar și multe momente când uit de acest curaj și mă simt mai vulnerabil ca niciodată. În acele momente fac, probabil, cele mai mari greșeli din viața mea, și astfel în câteva secunde dau cu piciorul unor ocazii perfecte de a-mi îmbunătăți viața. Așa este… Încep să mă obișnuiesc însă cu felul meu de a fi. Mi-e greu uneori și mie, alteori chiar mă pedepsesc, dar încerc să fiu prieten bun cu inima, cu mintea, cu conștiința mea și chiar cu impulsurile mele, când peste tot există tentații…

Se zice că, cu cât urci mai sus fără să vezi și cealaltă jumătate a paharului,cu atât căderea va fi mai lungă și mai dureroasă. De aceea, de ce să fii la mâna destinului? De ce să joci după regulile altuia? De ce să fii un simplu pion pe masa Destinului, când poți fi regele/regina jocului. Fă-ți propriile reguli, pentru propriul joc… Nu există iubire imposibilă, ci doar incompatibilitate… Nu există lucruri la care nu ajungi, doar viziune obtuză… Deviez…

Vorbeam la început de capitole… Am ajuns la o concluzie… În viață există un număr de capitole pe care le scriem în fiecare zi referitoare la ceea ce facem. Știți ce cred eu? Cred că e greșit atunci când zicem “Am încheiat acest capitol din viața mea”. Și știți de ce? Pentru că într-un moment al vieții va exista măcar o persoană care ne va întreba de acel capitol, oricât de dureros ar fi . Iar în acel moment vom retrăi capitolul acela, ne vom gândi ce frumos ar fi fost dacă am fi făcut puțin altfel măcar, și vom suferi, sau nu… depinde de doza de nesimțire a fiecăruia…

Conturează-ți iubirea, depășește-ți obstacolele. Întotdeauna încercarea, moarte n-are. Detașează-te de regulile normale. Creează-ți un echilibru între ceea ce îți spune rațiunea și ceea ce îți sugerează inima, între reușita unui lucru sau pierderea lui. Nu poți întotdeauna să câștigi. Ce ar fi viața dacă ar fi perfectă, numai lapte și miere? Să ți se întindă totul pe tavă, sa nu trebuiască să depui efort pentru nimic. Ar fi totul așa de....... PERFECT. Un cuvânt care nu-i caracterizează pe oameni. Omenii nu sunt perfecți, ci tind spre perfecțiune, în fiecare zi. Viața este perfectă, nu noi!

Trăiește momentul, privește către viitor și amintește-ți trecutul. Toate obstacolele te fac mai puternic, apreciind la adevărata ei valoare viața.

Respecte ! 

Bac …

Se pare că oricât de mult mi-am dorit să nu treacă timpul, să reușesc să învăț mai mult, sau de ce nu, să nu termin liceul atât de repede, Bac-ul e la câteva săptămâni distanță ( mai precis, o săptămână și 4 zile, fără să mă refer la competențe sau alte chestii). Cred că e prima oară anul ăsta când spun „Hai !” . M-am săturat… Nu mai vreau să aud de integrale, nu mai vreau să aud de motoare Otto, și cel mai important, nu mă mai interesează enigmele Otiliei… Ajunge ! Cred că e timpul să treacă o dată, să vină libertatea la care toți elevii claselor terminale visează. Tu te-ai gândit vreodată ce înseamnă libertate adevărată? Te-ai simțit vreodată liber? Dar liber cu adevărat… să faci, să fii, să simți, să te manifești exact așa cum ești… fără constrângeri, fără bariere, fără proiecții mentale și fără limitări? 

Revenind totuși la Bac, observ că majoritatea încă se bazează pe furat… Furat într-o multitudine de moduri, principalul fiind copiatul (i)legal. Adică „poate, poate ne-o lăsa supraveghetorii să tragem cu ochiul în fițuici sau la colegul”… Eu nu am o bază reală în această metodă, pentru că nu depinde doar de mine… Și nu m-am rugat niciodată la Dumnezeu să îmi dea supraveghetori orbi, ci să îmi dea măcar inspirație… 

Un lucru însă mă stresează, iar acela nu pot spune ca e Bac-ul în sine… E vorba despre atitudinea profesorilor, care au impresia că 4 ani am învățat degeaba, iar cea mai buna modalitate de a lua Bac-ul e să termini sutele de variante cu o lună înainte… Nu cred că mi-am tocit degetele pe pixurile alea nenorocite de la Adaconi atația ani ca să ajung în situația în care să nu fiu în stare să iau niște note relativ bune , sau, prin absurd, să nu-l iau… 

Dar, exact cum am spus de fiecare dată, nu mă mai miră nimic…

Respecte !

12 A - Rămâi cu bine !

Privirea dirigintei se plimba peste clasă. Vroiam să mă transform în ceva invizibil, într-o gâză sau într-o insectă, numai să nu mă numească pe mine să răspund. Pe sticla neagră a tablei rânjeau literele apocaliptice. Limba şi literatura romană… Habar n-aveam şi parcă nici nu doream să aflu. Până la sunetul salvator al clopoţelului mai erau vreo 20 de minute, suficient să răspund dintr-o operă pe care nici măcar nu o citisem… Eram inconştient de faptul că mă așteaptă ceva greu, bucurându-mă enorm de momentele în care aflam că nu facem oră… Eram copil … 

Acum, s-a terminat… E oarecum trist, trist că e gata, că plecăm, şi totuşi frumos pentru că a fost, pentru că noi am fost.. şi pentru că vom fi… cea mai tare clasa de A a liceului. Îmi va fi dor de praful de cretă.. de minutele în care mă chinuiam să şterg tabla lună, sau în care o murdăream intenţionat... Sau cum ne îmbulzeam uneori ca o turmă când un profesor ne cerea cretă. E o parte din viata de licean la care renunţăm pentru a ne maturiza şi a trece la marker şi tablă albă. 

Mereu îmi voi aminti cu drag de anii de liceu, şi mereu mă voi întrista când îmi voi aminti momentele frumoase pe care le-am avut de la început. Singurul regret pe care îl am şi pe care probabil îl voi avea toată viaţa va fi că nu am reuşit să fim mai uniţi. Am reuşit anul ăsta să avem mai multe momente petrecute împreună decât în toţi ceilalti 3 ani la un loc. Şi e trist, că am reuşit doar la final să ne comportăm ca o familie. 

Am avut conflicte din plin, ne-am luptat, am ţipat unii la alţii ca descreierații uneori pentru un nenorocit de studiu de caz la istorie, alteori din cauza unei priviri.. alteori din cauza unui gest pripit.. S-au aruncat multe cuvinte în aer.. şi totuşi.. ne va fi dor.. ne vom aduce aminte cu drag de zilele când am mutat clasa invers pentru profa de economie, sau de minunata zi pe final de an în care Prodi a spart tabla…Sau de ultima zi cand am cântat imnul Rapidului în faţa cancelariei… Sunt atât de multe momente superbe.. încât cea mai mare frică este să nu le uit.. unele sunt imortalizate în poze.. altele doar în memorie, care e destul de fragilă. 

Au fost nişte ani speciali. 4 ani care parcă au fost câteva luni.. 4 ani alături de nişte colegi faini.. şi nişte profi mai trăzniţi ca noi. Va fi ciudat.. că în scurt timp acea clasă să nu mai fie "a mea". Am stat 4 ani de zile ca să realizez că momentele pe care le uram în timpul anului, le voi iubi şi le voi cinsti acum.

Generaţie 2008-2012, rămâi cu bine !

Nu uitaţi niciodată, XII A A FOST AICI ! ! !

Respecte !