Destin? Fericire...nefericire?

"Nefericit e acela care nu poate fi singur o zi din viaţa lui fără să nu sufere chinul plictiselii şi care preferă , dacă este nevoie, să stea de vorbă cu proşti decât cu el însuşi."

                                                                               (Xavier De Maistre)

 Viaţa noastră nu e decât o simplă iluzie şi ne drogăm cu minciuni de când ne naştem şi până murim. Ne place teribil de mult să spunem că avem totul sub control, că ne controlăm viaţa şi ne "facem destinul" pentru că asta ne satisface dorinţa noastră teribilă de a deţine puterea... În fapt, în fiecare dintre noi zace un mic dictator care doreşte foarte mult să facă ceea ce îi place şi să nu fie întrerupt până când nu hotărăşte el asta.

Ne place să pozăm în victime, parcă ne place să suferim... Nu facem nimic în privinţa asta, deşi unii au nişte probleme imense şi trec peste ele cu capul sus... Când suntem într-o situaţie grea, blestemăm în gând ceea ce ne-a adus acolo, uneori ne judecăm şi pe noi, apostrofându-ne: "Băi, ce prostie am putut face. Nu pot să cred!" şi numim aceste momente "nefericire". Nefericire? Şi cum stă treaba atunci cu fericirea?... Păi de fiecare dată când viaţa ne oferă ceva ce ne satisface dorinţele, iluziile noastre, şi bineînţeles pe micul dictator din interiorul sufletului nostru, epatăm spunând "Ce deştept am fost, ia uite ce am realizat", şi numim aceste momente "fericire". Fericirea e o iluzie, asemeni multelor poveşti din copilăria noastră inocentă şi lipsită de griji... Este ceva ce cautăm şi nu găsim niciodată, ceva ce nu poate fi realizabil în procent de 100 %.

Citisem zilele trecute un articol despre fericire şi mi-a plăcut o asemanare...Fericirea e un val imens pe care toţi încercăm să facem surf. Unii au "placa" mai proastă, alţii mai bună... Dar la un moment dat, fără să ne dăm seama, suntem acolo pe "val" şi senzaţia e extraordinară... Până la un moment dat când "sezonul valurilor" se termină... Aşa suntem noi oamenii, cu placa de surf în spinare, aşteptând şi alergând de la o plajă la alta, în cautarea valului uriaş, perfect, pe vârful căruia să putem întârzia cel mai mult...

"Când sunteţi nefericiţi, gândiţi-vă la cei mai nefericiţi ca voi"(Madame de Maintenon).

                                                                             Respecte!