miercuri, 12 septembrie 2012

M-am săturat 5 ...


Am scris destul de multe postări despre falsitate, despre oameni care nu au loc de mine pe stradă și pe care îi deranjez prin simpla mea prezență… Vroiam totuși să îmi schimb modul de a scrie, devenind astfel puțin mai optimist. Am renunțat mai repede decât credeam !
Asta fiindcă urmează a 5-a postare din ciclul “M-am săturat”. Desigur că am enumerate în postările precedente faptul că m-am săturat de atitudinea de sclavi, de lipsa de respect, lipsa de onoare sau lipsa de înțelegere  Sau de ce nu, de lașitate, de iluziile pe care oamenii le folosesc pe post de scuză sau de faptul că am fost nevoit să renunț la lucrurile pe care le iubesc pentru că așa trebuie și așa e bine pentru viitorul meu. De asemenea am spus că m-am saturat să fiu judecat după felul în care mă îmbrac, felul cum arăt, sau judecat fără motiv, fără ca măcar să fi purtat o conversație cu mine, să vezi cum sunt de fapt. Cred că pe cea din urmă mă voi opri puțin.
Am ajuns într-un punct în care pot spune cu tărie că îmi ajunge. Pentru că în orașul ăsta se întâmplă de mult timp un lucru de neconceput. Există un tupeu lipsit de orice limită: de a minți, de a dezinforma, de a susține într-o zi ceva iar în cealaltă zi inversul, de a trece sub tăcere abuzurile unora, și a le atribui altora, de a face comparații improprii.
M-am săturat să mă stresez pentru nimic. M-am săturat de oameni infecți, cu un caracter jegos, care se consideră prieteni. M-am săturat de lumea care nu apreciază nimic. M-am săturat de cei care critică ambițiile, temerile, durerile, dezamăgirile, sinceritatea și uneori iluziile ascunse sub calmul desăvârșit, sub ironii și vorbe cu iz de superioritate. M-am săturat de faptul că pentru a te integra în societate, trebuie să te mulezi pe caracterele altora, caractere infecte, false, lipsite de orice substanță. Pentru că unii cred că a fi original înseamnă a fi stricat, o jucărie cu un defect de fabricație… M-am săturat să fiu judecat pentru că îndrăznesc să fiu ceea ce sunt…
Niciodată nu am văzut o frecvența mai accentuată, o cumulare mai concentrată a minciunii, ipocriziei și manipulării decât în ultimele săptămâni, într-un oraș în care și undele radio ajung cu greutate.
Vrei să mă cunoști? Nu îmi privi chipul și nu trage concluzii după câteva cuvinte pe care le rostesc. Nu îmi evalua inteligența și maturitatea după vârstă, nici după studii și nici după condiția mea socială. Nu asculta povești despre mine și nu mă privi prin ochii altora, pentru că fiecare mă vede diferit și prea puțini mă văd așa cum sunt cu adevărat. Nu îmi cataloga sensibilitatea, moralitatea și valorile în funcție de greșelile din trecut, pentru că nu cunoști conjuncturile care au dus la înfăptuirea acelor greșeli.
Vino să îmi vezi nemulțumirile și frământările interioare. Vino să vezi de câte ori sunt neîndreptățit. Vino să îmi vezi toate stările, de la bucurie până la tristețe adâncă. Vino să vezi cum râd atunci când ar trebui să plâng și cum alin durerile altora, în timp ce durerile mele mă sufocă. Vino să vezi de câte ori greșesc și câte regrete adun, dar și cât de mult iert… Vino să vezi cât dăruiesc și cât primesc înapoi.
Nu ai dreptul să spui niciun cuvânt despre mine, atât timp cât nu mă cunoști !
Niciodată nu e prea târziu pentru a schimba ceva… Dar de fiecare dată îmi dau seama că uneori sunt prea naiv, iar naivitatea se plătește scump !


Respecte !

Un comentariu:

  1. Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la +2348069032895
    1) Vraji de dragoste
    2) Vraji de dragoste pierdute
    3) Vraji de divor?
    4) Vraji de casatorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vraji de rupere
    7) Alunga un iubit trecut
    8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
    9) dori?i sa va satisface?i iubitul
    Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere