Cineva spunea că dragostea este cel mai sănătos și mai just răspuns pe care viața îl poate da existenței noastre.Viața nu ar mai avea culoare fără ea, soarele nu ni s-ar mai părea atât de strălucitor, lumea nu ar mai fi la fel de frumoasă, noi înșine nu am mai fi noi. Avem nevoie de iubire în viața noastră la fel cum avem nevoie de aer. Și dacă aceasta nu se află în imediata noastră apropiere, o căutăm noi.
Adesea însă ne îndrăgostim de cine nu trebuie. Când spun adesea, mă refer la majoritatea cazurilor, ajungând astfel la așa zisa suferință...Momentele alea când îți vine să îți bagi picioarele în tot și să "ceri un glonț"...
De ce ne îndrăgostim de cine nu trebuie? Pentru că de cele mai multe ori nu ne cunoaștem limitele și nici măcar noi nu știm ce ne face bine și ce ne face rău... Pentru că ne place să ne "chinuim" singuri, să nu luăm partea ușoară sau cea mai accesibilă persoană care apare... E o provocare...
Se zice că atunci când ne îndrăgostim nu o facem că așa trebuie, sentimentul de dragoste venind de la sine (foarte adevărat)... Ironia este însă că de multe ori ținem la cine nu trebuie. Ce e dragostea adevărată? E credință oarbă, umilință fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi...Dragostea constă în dorinţa de a da ceea ce este al tău altuia şi de a simţi fericirea acestuia ca şi cum ar fi a ta...
Există foarte multe motive pentru care ne îndrăgostim... Fiind atrași de aspectul fizic, de caracterul acelei persoane. Dar și așa, de ce alegem să ne îndrăgostim tot timpul de cine nu trebuie... E un paradox. Am spus de mai multe ori că nu cred în destin. Destinul ni-l facem singuri, cu mâna noastră, dar deja devine supărător.. E adevarat că dragostea pură se găsește foarte greu și mult mai greu se păstrează... Tonalitatea vocii ei, aspectul plăcut al corpului, felul în care vede lumea sau mirosul parfumului sunt câteva dintre măruntele aspecte ce ne stârnesc profunde emoții atunci când suntem în preajma unei persoane dragi nouă... Totul poate părea un joc copilăresc la început urmând pe urmă să îți dai seama că e mult mai mult de atât... Dorim să credem că așa ceva ne-a fost scris să se întâmple... Ei, dacă ar fi să cred în destin, aș crede ca poate fi foarte ușor influențat... O plimbare prin parc, chiar și un amărât de dans la un chef poate schimba felul de a privi o anumită persoană... Dar tot nu mi-am răspuns la întrebare: De ce ne îndrăgostim? Sau mai bine zis... De ce ne îndrăgostim tot aiurea...?
Răspunsul : ... Habar n-am.! Sincer, încerc să mă gândesc foarte mult la chestia asta, dar nu cred că o să reușesc vreodată să îi găsesc răspunsul...
Dacă suntem jumătăți ale aceleiași sfere înseamnă că suntem făcuți din același aliaj sau doar înseamnă că îmbinarea celor două fragmente trebuie sa fie perfectă ? Acolo unde unul are un surplus, celălalt are o lipsă… sau poate și una și alta: trebuie să se potrivească bucățile, dar și materialul să fie identic? De-asta o fi așa de greu să căutam, să găsim, să potrivim între ele visele, idealurile, obiceiurile…
Ne îndrăgostim de un om sau de imaginea noastră proiectată în ochii și sufletul persoanei din fața noastră ?
Sunt prea multe întrebări fără răspuns... Întrebări care te fac să te gândești, oare e bine cum procedezi? Oare nu poți să faci mai mult de atât? Există și altă cale? Poate că există... dar nu ai găsit-o! ...
Atât! ...
Respecte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu