Pentru...tine!

Un păr arămiu, cu luciri de foc, parcă reflexe ale temperamentului meu arzător... Ochii de o culoare nehotărâtă, schimbători după dispoziție, după culoarea timpului, după lacrimi în care se aprindea necontenit sufletul ei neliniștit...

Stau așa, uneori fixi, reci, privind în gol, când gândul e concentrat la cu totul şi cu totul altceva. O gură mobilă, micuță.... Brațe albe, fine. Piciorul, neliniștit... Mâna, nervoasă, șovăitoare. Mersul drept, cu capul aplecat ușor înainte... de prea mult dor...

O cunoșteam de mult... Mai degrabă, o știam doar... Nu ne spusesem nici o vorbă unul altuia. Ea poate pentru că nu simțise asta, eu poate de teamă. De teama faptului că mă va considera "ca ei"... Şi eu știu că nu sunt ca ei. Sunt sigur că nu sunt ca ei, pentru că m-am schimbat! M-am schimbat în momentul în care am văzut că viața nu e tocmai roz, și că nimic din ceea ce făceam, nu era bun. Acum fac exact cum îmi spune sufletul. Şi nu e bine nici așa... Nici cum nu e bine ! 

Nu am avut parte de nicio discuție contradictorie... Pentru că nu am avut parte de prea multe discuții în total! .. Nu ne spusesem nicio vorbă de iubire. Nicio aluzie. Dar discuțiile noastre alimentare de lecturi, de știrile zilei, se învârteau, teoretic, toate în jurul iubirii. De câtva timp însă, avea totuși intuiția obscură că vine ceva... Dar nu a spus-o... Vroiam să îi spun eu, simplu și calm "Tu nu vezi că țin la tine? Nu vezi ca însemni ceva pentru mine? ", dar nu am făcut-o... Poate de frică. Poate exact cum am spus inițial, de teamă! . Vreau să pot să îmi înfrâng teama asta, chiar dacă știu că vorbele mele sunt echivalente cu niște praf de piper aruncat într-o mare învolburată. Adică, zero! Dar o să încerc să le spun, indiferent de consecințe.... Cred! 

                                   Respecte!