Bac …

Se pare că oricât de mult mi-am dorit să nu treacă timpul, să reușesc să învăț mai mult, sau de ce nu, să nu termin liceul atât de repede, Bac-ul e la câteva săptămâni distanță ( mai precis, o săptămână și 4 zile, fără să mă refer la competențe sau alte chestii). Cred că e prima oară anul ăsta când spun „Hai !” . M-am săturat… Nu mai vreau să aud de integrale, nu mai vreau să aud de motoare Otto, și cel mai important, nu mă mai interesează enigmele Otiliei… Ajunge ! Cred că e timpul să treacă o dată, să vină libertatea la care toți elevii claselor terminale visează. Tu te-ai gândit vreodată ce înseamnă libertate adevărată? Te-ai simțit vreodată liber? Dar liber cu adevărat… să faci, să fii, să simți, să te manifești exact așa cum ești… fără constrângeri, fără bariere, fără proiecții mentale și fără limitări? 

Revenind totuși la Bac, observ că majoritatea încă se bazează pe furat… Furat într-o multitudine de moduri, principalul fiind copiatul (i)legal. Adică „poate, poate ne-o lăsa supraveghetorii să tragem cu ochiul în fițuici sau la colegul”… Eu nu am o bază reală în această metodă, pentru că nu depinde doar de mine… Și nu m-am rugat niciodată la Dumnezeu să îmi dea supraveghetori orbi, ci să îmi dea măcar inspirație… 

Un lucru însă mă stresează, iar acela nu pot spune ca e Bac-ul în sine… E vorba despre atitudinea profesorilor, care au impresia că 4 ani am învățat degeaba, iar cea mai buna modalitate de a lua Bac-ul e să termini sutele de variante cu o lună înainte… Nu cred că mi-am tocit degetele pe pixurile alea nenorocite de la Adaconi atația ani ca să ajung în situația în care să nu fiu în stare să iau niște note relativ bune , sau, prin absurd, să nu-l iau… 

Dar, exact cum am spus de fiecare dată, nu mă mai miră nimic…

Respecte !