Privirea dirigintei se plimba peste clasă. Vroiam să mă transform în ceva invizibil, într-o gâză sau într-o insectă, numai să nu mă numească pe mine să răspund. Pe sticla neagră a tablei rânjeau literele apocaliptice. Limba şi literatura romană… Habar n-aveam şi parcă nici nu doream să aflu. Până la sunetul salvator al clopoţelului mai erau vreo 20 de minute, suficient să răspund dintr-o operă pe care nici măcar nu o citisem… Eram inconştient de faptul că mă așteaptă ceva greu, bucurându-mă enorm de momentele în care aflam că nu facem oră… Eram copil …
Acum, s-a terminat… E oarecum trist, trist că e gata, că plecăm, şi totuşi frumos pentru că a fost, pentru că noi am fost.. şi pentru că vom fi… cea mai tare clasa de A a liceului. Îmi va fi dor de praful de cretă.. de minutele în care mă chinuiam să şterg tabla lună, sau în care o murdăream intenţionat... Sau cum ne îmbulzeam uneori ca o turmă când un profesor ne cerea cretă. E o parte din viata de licean la care renunţăm pentru a ne maturiza şi a trece la marker şi tablă albă.
Mereu îmi voi aminti cu drag de anii de liceu, şi mereu mă voi întrista când îmi voi aminti momentele frumoase pe care le-am avut de la început. Singurul regret pe care îl am şi pe care probabil îl voi avea toată viaţa va fi că nu am reuşit să fim mai uniţi. Am reuşit anul ăsta să avem mai multe momente petrecute împreună decât în toţi ceilalti 3 ani la un loc. Şi e trist, că am reuşit doar la final să ne comportăm ca o familie.
Am avut conflicte din plin, ne-am luptat, am ţipat unii la alţii ca descreierații uneori pentru un nenorocit de studiu de caz la istorie, alteori din cauza unei priviri.. alteori din cauza unui gest pripit.. S-au aruncat multe cuvinte în aer.. şi totuşi.. ne va fi dor.. ne vom aduce aminte cu drag de zilele când am mutat clasa invers pentru profa de economie, sau de minunata zi pe final de an în care Prodi a spart tabla…Sau de ultima zi cand am cântat imnul Rapidului în faţa cancelariei… Sunt atât de multe momente superbe.. încât cea mai mare frică este să nu le uit.. unele sunt imortalizate în poze.. altele doar în memorie, care e destul de fragilă.
Au fost nişte ani speciali. 4 ani care parcă au fost câteva luni.. 4 ani alături de nişte colegi faini.. şi nişte profi mai trăzniţi ca noi. Va fi ciudat.. că în scurt timp acea clasă să nu mai fie "a mea". Am stat 4 ani de zile ca să realizez că momentele pe care le uram în timpul anului, le voi iubi şi le voi cinsti acum.
Generaţie 2008-2012, rămâi cu bine !
Nu uitaţi niciodată, XII A A FOST AICI ! ! !
Respecte !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu