Cuvinte, sentimente...

Dacă ar fi să exprim în cuvinte ceea ce simt, ceea ce gandesc...orice încercare îmi pare prea banală. Cuvintele mele... Eu nu mă exprim prin cuvinte, eu mă exprim prin sentimente, iar metafora...este doar un fel de a le face auzite. Pentru toate celelalte, da, există cuvintele. Orice încercare banală de a exprima sentimente rămâne un strigăt mut pentru cei mai mulţi. Poate doar aceia cărora le sunt destinate pot auzi... asta doar dacă nu sunt surzi şi într-adevăr aseamănarea este atât de profundă încât doar simpla vibraţie se face înţeleasă... şi într-un anume fel confirmă o anumită predestinare.Oare cum să mă fac înţeles?

Mâinile mi-au încremenit. Mi-am dat seama într-un târziu că mă sufoc. Câte puţin, în fiecare clipă. În lumea mea, oxigenul se împuţinează. Ferestre nu pot deschide. Uşa a fost ferecată cu lanţuri grele de plumb, iar prin pereţi nu trece decât un val de căldură ucigătoare. Totul se întamplă în mine.

Sentimente? Uneori cele mai sincere sentimente sunt luate în râs. Sunt tratate ca niste simple cuvinte amărâte. Nu le pot alunga. Nu le pot devia cursul. Nu le pot nici transforma, nici păstra. Ar însemna să îngheţ cu totul. Să respir frig, să acţionez ca toţi ceilalţi.Adică să-mi bat joc. Să râd şi să fiu egoist. Să dau cea mai de preţ perlă a unei persoane dragi pe una falsă, care nici măcar nu sclipeşte. Aşa fac oamenii. Toţi. Aproape...

Oare e posibil să stăpânești anumite sentimente ? Atunci când interiorul îţi spune să nu le stăpâneşti, dar logica îţi zice că ar fi INDICAT să o faci ? Eu încă n-am aflat raspunsul la întrebarea asta şi tocmai ăsta este motivul pentru care am avut destul de multe dezamăgiri, dar uneori şi satisfacţii. Trăieste clipa.. asta e o deviză periculoasă, dar pe care o urmez. "Life is too short to live the same day twice!"

                                                                              Respecte!