Moare câte puțin cine se transformă în sclavul obișnuintei, urmând în fiecare zi aceleași traiectorii... cine nu-și schimbă existența... cine nu riscă să construiască ceva nou... cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște. Moare câte puțin cine-și face din televiziune un guru. Moare câte puțin cine evită pasiunea, cine preferă negrul pe alb și punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoții, acele emoții care învață ochii să strălucească, oftatul să surâdă și care eliberează sentimentele inimii. Moare câte puțin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său... cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și îndeplini un vis; cine nu-și permite măcar o dată în viață să nu asculte sfaturile "responsabile". Moare câte puțin cine nu călătorește... cine nu citește... cine nu ascultă muzică... cine nu caută harul din el însuși. Moare câte puțin cine-și distruge dragostea... cine nu se lasă ajutat. Moare câte puțin cine-și petrece zilele plângându-și de milă și detestând ploaia care nu mai încetează. Moare câte puțin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început... cine nu întreabă de frica să nu se facă de râs și cine nu răspunde chiar dacă cunoaște întrebarea. Evităm moartea câte puțin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira. "Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă." Totul depinde de cum o trăim...
Dacă va fi să te înfierbânți, înfierbântă-te la soare
Dacă va fi să înșeli, înșeală-ți stomacul
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie
Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale
Dacă va fi să furi, fură o sărutare
Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica
Dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire
Dacă va fi să dorești să fii fericit, dorește-ți asta în fiecare zi..."
Dar, cine moare brusc, ce simte în clipa despărțirii? Ce vrea să spună, cine-l aude, ce vede în fața ochilor, la cine se gândește, a mai rămas ceva de dăruit ....?
Răspunsurile, nu le avem noi, cei rămași... Tăcere va rămâne în urma despărțirii și poate, ne vom amăgi cu răspunsurile dorite de noi... pentru a merge înainte și pentru a "învia" din nou ca să nu mai simțim "singurătatea " din noi...
Și atunci, o iei de la capăt și ceri iubire... Iubire ca să o poți dărui "necondiționat", sub formă infinită, iubire fără margini, profundă și nepământeană...cu iubire în suflet "trăiești" o eternitate de timp.
Trebuie doar, să-i învățam pe cei rămași că ...trăind intens clipa vieții, iubind, noi...rămânem unii lângă alții veșnic, simțindu-ne cu inima, cu sufletul - chiar dacă la un alt nivel, decât cel terestru...
Și ...Aici, Acum să trăim ca și cum , mâine n-ar mai exista.
Fără răutate, fără mânie, fără ipocrizie, fără răzbunare ci...prin iubire pură, cu dragoste, cu bunătate, compasiune, prietenie, cu înțelepciune și cu un lucru foarte simplu de dăruit: un zâmbet frumos...să trăim cu "picioarele" pe pământ și cu sufletul în cer.
Respecte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu