Stau şi mă gândesc la multe... Viaţa mea începe să se contureze, încet-încet. Probabil e prea mult spus, dar devin parcă din ce mai împlinit... Am ajuns să mă bucur pt orice prostie de lucru. Mă bucur când văd doi bătrânei în parc, ţinându-se de mână, mă bucur când văd o pasăre care se opreşte lângă mine, luându-şi bucata de pâine, mă bucur când văd o o bicicletă. Mă bucur pentru multe...
Citeam zilele astea unele fragmente din ultima carte a lui Andrei Pleşu, "Despre frumuseţea uitată a vieţii", şi nu pot să nu împartăşesc ce citesc. Aş da orice să fi scris eu aşa ceva... e sentimentul ăla care zice exact ce trebuie spus, folosind cuvintele care trebuie şi fără să plictisească. Şi când mai adaugă şi un strop de umor, e esenţă de fericire. Transcriu aici unele părţi care m-au impresionat:
Cum ne trecem si ne petrecem viata? O buna intrebare pentru mahmureala obsteasca de dupa sarbatori. Esti obosit, nu prea sprintar la minte, dezabuzat. Te viziteaza, palid, gandul desertaciuniii ( si balastul indigestiei), cu tot alaiul lor de platitudini solemne. Ce sens au lucrurile? Cum traim? La ce bun? Ca sa ma simt cat de cat activ si inteligent, incropesc, in graba(”in graba” e mult spus), un inventar: cate tipuri de trecere prin viata exista?
Tipul A: Subzistenta. N-ai timp sa reflectezi la rostul vietii. Te straduiesti sa obtii, mai mult sau mai putin decent, substanta ei zilnica, materia ei vitala. Esti ocupat si obosit. Abia daca poti savura mici episoade de refacere, in weekend sau in concediu. In rest, n-ai nicio pofta metafizica. Speri doar sa nu te loveasca vreo nenorocire.
Tipul B: Consumul. Viata ti-e data ca sa te simti bine, sa te bucuri, sa te distrezi. Pentru asta iti trebuie, in mod normal, mijloace, drept care e inevitabil sa te ocupi nitelus si de castig. Lucrezi atat cat sa-ti asiguri ragazurile. Te definesti prin gasca, escapada, mici driblinguri erotice, chef. Vrei ”trairi”. Multe si nu prea problematice. Daca ai noroc, nici nu -ti dai seama cand ti-a trecut vremea. Daca n-ai, te incurci, de timpuriu, in propriile tale placeri. Tipul BB are si subtipuri: consumului frivol i se adauga, de pilda, uneori preocuparea pentru imaginea de sine: te amuzi cu oarecare filozofie, esti un artist, un original, un aventurier. Nu te lasi contaminat de meschinariile vietii burgheze. Arzi, eroic, lumanarea la ambele capete. Alteori, consumul e intrerupt, ciclic, de alunecari depresive, de spectrul vidului. De care incerci sa scapi refugiindu-te din nou in consum.
Tipul C: Asteptarea de sine. Ai vrea, inca din adolescenta, sa fii altfel. Sinti ca esti altfel. Astepti de la tine ispravi de anvergura, dar nu stii exact de ce natura ar putea fi acele ispravi, nu le poti da un chip definit. Sa scrii? Ce? Sa ajungi celebru printr-o performanta speciala? Care? Sa faci cariera exemplara? In ce domeniu? Viata se scurge in plasa unei permanente interogativitati cu privire la perspective. Ai scurte accese de angajare, urmate de deziluzii care te demobilizeaza. Intre timp, traiesti din expediente, mereu convins ca e vorba de ceva pasager, care nu te reprezinta. Iti menajezi, tenace, orele libere, ca sa poti reflecta in liniste la ce ar fi de facut, cultivi plezirismul bland al catorva tabieturi private si te epuizezi in lungi conversatii cu prietenii, care au o foarte buna parere despre calitatile si potentialul tau.
Tipul D: Pragmatismul. Ai, de la bun început, o imagine clară despre ce vrei să realizezi (confundînd, cum spunea Petre Ţuţea, idealurile cu unele scopuri onorabile): vei munci, vei cîştiga, vei avea bunăstarea ta, casa ta, maşina ta, familia ta, respectabilitatea ta. Spre sfîrşit, vei numi toate întîmplările prin care ai trecut pe drumul spre succes „experienţă de viaţă“. Vei da sfaturi celorlalţi (mai ales tinerilor) şi vei patrona, plicticos, dar senin, mari festivităţi familiale sau instituţionale. Te vei socoti un „model“, un ins care şi-a făcut datoria.
Tipul E: Căutarea de sine şi construcţia interioară. Ca şi cei aparţinînd tipului C, eşti preocupat de propria identitate, dar, spre deosebire de ei, nu reuşita publică te interesează. Vrei să obţii desăvîrşirea lăuntrică, armonia şi împlinirea alcătuirii tale de adîncime. Încerci să găseşti şi să experimentezi felurite versiuni de disciplină spirituală, frecventezi sfera religiosului, cauţi, halucinat, calea. E un parcurs nobil, dar primejdios, la capătul căruia, dacă nu ai şansa unei opţiuni limpezi, întemeiate pe discernămînt şi echilibru sufletesc, poţi eşua în sminteală, iluzie de sine şi fanatism.
Tipul F: Cercetarea şi reflexivitatea. Trăieşti cu dorinţa de a ieşi din viaţă mai ştiutor, mai lămurit decît ai intrat. „Nu vreau să mor prost!“ – spunea Alexandru Dragomir. „Vreau să înţeleg angrenajul în care am fost aruncat.“ Tot restul e subsidiar: munceşti, iubeşti, te bucuri, suferi, dar fundalul fiecărui fragment de viaţă e mereu acelaşi: cum se explică lucrurile, care (şi ce) este adevărul? Din păcate, răspunsul nu e niciodată garantat, iar primejdia unei vieţi de tip secund, anexate ideii şi implicînd neglijarea patosului ei nemijlocit e redutabilă. Din ambiţia unei bogăţii cognitive fără măsură, poţi ieşi sărăcit şi strâmb.
Tipul G: Dedicaţia. Trăieşti ca să te dăruieşti unei instanţe din afara ta, te regăseşti în faptul de a te abandona, de a ieşi din sine, de dragul unei idei, al unui proiect grandios, al unui om. Te realizezi slujind. O familie, o întreprindere, o utopie. Sau opera proprie, ipostaziată în monument exterior, care îţi va supravieţui. Pendulezi între eroism (civic) şi activism bezmetic. Între zel constructiv şi agitaţie dizolvantă. Mereu în serviciul celuilalt, rişti, adesea, să-ţi pierzi chipul.
Dacă stau să mă gîndesc bine, mai sînt încă sute de tipuri şi de combinaţii de tipuri. În fond, tot atîtea cîţi oameni există pe lume. Şi deşi mă recunosc în cîte o parte din toate cele de mai sus, despre mine n-am zis încă nimic. La mulţi ani!”
Respecte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu