Ne naştem şi murim singuri?!

“Ne naştem singuri, murim singuri. Aparent, trăim împreună.”Chiar în seara asta dezbăteam tema asta. Se zice că ne naştem singuri, murim singuri, dar aparent trăim împreună. Am auzit asta de prea multe ori, a fost preluată şi chiar ridicată la rang de axiomă. Hai să vă spun eu cum e defapt... Ne naştem singuri, murim singuri, iar pe parcursul vieţii trăim singuri...

De când mă ştiu am fost singur. Şi acum nu mă refer la faptul ca nu aş avea prieteni, sau la chestii de genul, fiindcă am destui. Toţi au impresia ca dacă ai o mână de prieteni nu mai eşti singur. Ei uite că se dovedeşte însă că tot aşa eşti...

Deci după cum spuneam...de când mă ştiu am fost singur. Din când in cand am zambit, rar şi întotdeauna mi-a fost umbrit zâmbetul. M-am născut într-o dupa-masă de mai. Trecură ani de atunci şi singurul gust pe care mi l-a lasat dulcea viaţa în care traiesc este unul amar. Pot spune unul dezgustator. Suntem singuri în tot ceea ce facem. Şi ceea ce e ciudat e că oricât de mizeră ar fi viaţa în minunata noastră ţară, singuratatea nu ţi-o dă condiţia socială. E foarte ciudat însă că oamenii pe care i-am considerat prieteni se duc uşor uşor... Au mai rămas câţiva care realizez că defapt nu îmi sunt aproape. Şi ştiţi ce e şi mai ciudat? E că oamenii străini au stiut să fie lângă mine...

Eram singur... am avut parte însă de niste părinţi absolut minunaţi care m-au ajutat în toate. Poate mint când spun că în tot acest timp am fost singur... Am avut parte de un sfat bun de fiecare dată când am avut nevoie şi când am cerut unul. Am avut parte de sfaturi chiar şi când nu le ceream... Asta nu m-a împiedicat însă să fac unele prostii de care mi-a fost spus să mă feresc. Se pare că nu te lecuieşti până nu dai tu cu capul de pragul de sus.

Iar acum poate că ar fi cazul să contrazic tot ceea ce am spus mai sus... ar face totul mai palpitant...

Putem fi dezamăgiţi, la un moment dat, ne pot fi înşelate aşteptările, putem investi într-o relaţie tot sufletul nostru şi să pierdem.  Tocmai o astfel de situaţie ne poate face să dorim singurătatea. Ne ermetizăm sufletul, închidem fereastra, zăvorâm uşa şi ne punem platoşa. Renunţăm la luptă, generalizăm, fugim de noi şi de toţi. Este mai simplu aşa, mai confortabil. Depinde de noi daca rămânem singuri.Chiar dacă nu este, poate, persoana pe care ne-am dori-o noi aproape, cineva tot va fi lângă noi, fie chiar şi un simplu străin. Totul este să ştim şi să vrem să primim apropierea. Viaţa a demonstrat-o de nenumărate ori. Este o artă a dărui, dar este o artă şi în a ştii să primeşti.

                                                                                    Respecte!