Să fie primit!

Poate sună macabru, dar... Mori!

Da prietene, sunt sigur că ești conștient de momentul când, vrând nevrând, vei face și pasul ăsta... Dar te-ai gândit vreodată cum va fi? Înainte cu 2 minute, 2 ore sau chiar în ziua sau noaptea aia?

De multe ori am încercat și eu să înțeleg sentimentul ăsta și am adormit gândindu-mă la clipa când nu voi mai fi. De multe ori am și visat, dar totul se termină când ăștia, printre lacrimi, urlete și jale, aruncau pământ deasupra mea... Da, probabil veți spune că sunt sadic, sau cum vreți voi să îmi spuneți, dar știu că și voi v-ați întrebat măcar odată de acest moment.

Știți cum e? Eu nu mi-am putut niciodată imagina că voi vedea preacunoscuta "lumină albă", apoi îmi vor cânta îngerașii la harpă, în timp ce mișun pe lângă "Barosan", cu toate că în diversele mărturisiri ale "pseudo-îngerașilor" care au fost în moarte clinică despre asta e vorba: o lumină albă, un câmp cu multă verdeață și flori și... pac! Li se taie firul și revin printre muritori...

Să fie ăsta oare unul dintre misterele vieții pe care nu-l voi dezlega niciodată?

Îmi aduc aminte când eram mic că o întrebam pe bunica:

-De ce spunem la masă, masă? De ce nu îi spunem scaun?

-Dacă pe noi ne-au făcut cei doi, Adam și Eva, toți suntem frați, nu?

-Dar pe Adam și Eva cine i-a făcut?

Și singura întrebare cu care să zicem ca o închideam era mereu aceeași:

-Pe Dumnezeu cine l-a făcut?

Spun că o închideam, pentru că îmi dădea un răspuns nesatisfăcător:

-Ești prea mic să înțelegi tu lucrurile astea... 

Să zicem că acum sunt mare, dar întrebarea e aceeași... Diferența e că, nici măcar răspunsul nesatisfăcător al bunicii nu mi se mai dă, poate pentru că am renunțat eu la ideea de a-l mai căuta...

Cred că ajung unde nu vroiam să ajung și poate pentru unii e un subiect puțin mai delicat...  Așa că, închei sec, sunt prea multe de spus!

                                                                              Respecte!