Realitate subiectivă? Realitate obiectivă? Foarte mulți dintre noi trăiesc cu senzația că tot ceea ce facem, ceea ce gândim sau ceea ce decidem este rezultatul unei procesări care se petrece la nivel conștient, rațional și logic. Inconștientul a fost dintotdeauna fascinant pentru oameni, generând idei și teorii diferite de-a lungul timpului. Fascinația e cu atât mai mare cu cât aspectul palpabil, măsurabil, cuantificabil era mai greu de definit în mod științific. Rolul important al psihologiei vine să își spună cuvântul, introducând rigurozitate prin definirea acestuia, prin descoperirile legate de mecanismele sale de funcționare cât și prin descoperirea unor căi prin care acesta să fie pus în slujba celui care îl deține: Omul.
Îmi vine în minte o singură chestie. Și aceea e că pentru un om există două dimensiuni ale lumii: realitatea obiectivă și percepția lui asupra acelei realități. M-aș fi grăbit să susțin preeminența adevărului concret, obiectiv, absolut asupra unei reflexii subiective și înșelătoare. Și totuși încep să mă îndoiesc de acest lucru. Cred din ce în ce mai mult că ceea ce contează cu adevărat nu este lumea însăși, ci percepția noastră asupra ei. Omul este subiectiv și va trece concretul prin filtrul emoțional al sufletului său, transfigurându-l și percepându-l astfel alterat de propria-i ființă; și în funcție de acest concret transfigurat își va ghida faptele, gândurile, emoțiile, iar nu în funcție de realitatea obiectivă. Așadar, întrucât suntem oameni, toți ne creăm reprezentarea noastră asupra lumii, universul nostru în care ne trăim viața.... Și atunci cine percepe cu adevărat realitatea obiectivă, pentru cine contează adevărul absolut?
Și până la urmă de ce ar conta un adevăr concret și rece în fața unei lumi create după chipul și asemănarea omului, după curbele sufletului său? Mi se pare mai puțin important să am 100 de lei care să mi se pară insuficienți, decât să am 10 lei care să mă îndestuleze.
Când Daniel se afla într-o excursie în străinătate, mama lui a murit. Apropiații au hotărât să nu îi spună, pentru a nu îi strica vacanța. Realitatea subiectivă a lui Daniel era una minunată, în care el se simțea foarte bine, în timp ce realitatea obiectivă în care trăia fără să știe, l-ar fi devastat, dacă i-ar fi atins sufletul. Dacă Daniel ar fi putut împinge la infinit realitatea subiectivă, viața lui ar fi continuat să fie așa cum el își dorise... Dar uneori realitatea obiectivă insistă să ni se înfățișeze în hidoșenia ei. Un prieten de-al lui Daniel l-a sunat în timpul vacanței pentru a-i transmite condoleanțe...
Și totuși, oamenii se încăpățânează să caute adevărul cu orice preț....
Respecte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu