Şi dacă tot se apropie Valentine's Day şi bla bla bla am găsit o chestie care am făcut-o acum ceva vreme... Mi-a plăcut atunci şi încă îmi place şi acum.Era pe vremea când eram compozitor :)) Şi se potrivește cu evenimentul care urmează să vină:
Mă obişnuisem să trăiesc fiindu-mi bine şi cald. Mi-era teamă de oameni şi de paşi peste limită. Atunci ai apărut tu zâmbind peste umăr şi-am învăţat să urăsc duminicile meschine şi garoafele roşii. Am învăţat să iubesc florile de câmp şi caii sălbatici, rătăcind printre stele. Ninsorile de zarzări risipiţi în înflorire târzie şi iarba deasă, înaltă, neînvăţată cu tăişul coasei. Uneori te-ncăpăţânezi să rămâi minute-n sir la mine-n gând, deşi te-alung cu fiecare secundă care trece. Unde să m-ascund? Cate uşi să închid? În gând sunt şi munţi sălbatici, e si marea amară, sunt câmpuri nesfârşite de flori şi dealuri pline de fluturi albaştri. Şi pretutindeni tu. Şi nicăieri tu. Unde să m-ascund de tine şi unde să te caut? M-ascund în somn deşi uneori te zăresc cu coada ochiului şi acolo. Iar de căutat, iţi caut numai urma risipita prin nisipuri... dar marea o şterge plângând după lună. Mi s-a spus să te caut, nu să te găsesc! Ce este asta? Dragoste să fie oare? Dragoste sau frică? Ce trebuie să înăbuş şi ce să las să iasă la lumină? Dacă e dragoste îmi vor creşte aripi ce vor bate şi vor risipi vălul ce te ascunde şi atunci iţi voi oferii inima mea. Doar inima. Şi …poate dragostea.Respecte!
wow ! :)
RăspundețiȘtergereaceasta postare mi.a facut ziua mai buna !